Politică

Consiliul Judeţean ar organiza singur licitaţia pentru spitalul de urgenţă

<p />Licitaţia pentru construirea viitorului spital regional de urgenţă din Floreşti ar putea fi demarată de Consiliul Judeţean Cluj, dacă Ministerul Sănătăţii va permite acest lucru.

 

Preşedintele Alin Tişe a menţionat că ar dori ca instituţia pe care o conduce să organizeze licitaţia deoarece procedurile pentru realizarea spitalului sunt foarte avansate la Cluj. „Mă bucur că Guvernul a decis ca aceste şase spitale regionale de urgenţă să nu fie gestionate de autorităţile judeţene. Încă de la început, Guvernul trebuia să constate că aceste spitale regionale nu deservesc un singur judeţ. Este bine că în cele din urmă au fost preluate de către Guvern. Ca şi noi, Guvernul a ajuns la concluzia că cele şase spitale trebuie construite prin parteneriat public-privat. Potrivit memorandumului, Consiliul Judeţean Cluj nu mai are acum nici o competenţă în construirea spitalului regional de urgenţă de la Floreşti. Având însă în vedere că noi, la Cluj, ne aflăm într-un stadiu foarte avansat, terenul fiind liber de sarcini, ne-am arătat disponibilitatea de a derula noi această licitaţie. De aceea, am solicitat Ministerului Sănătăţii să ne mandateze pe noi să demarăm aceste proceduri. Aşteptăm un răspuns cât mai curând”, a explicat Alin Tişe.


 

Clujul şi Iaşiul, priorităţi


 

Noile spitale regionale de urgenţă, care vor costa aproximativ 1,5 miliarde de euro se vor construi în Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara şi Bucureşti şi vor fi gândite ca centre universitare care să asigure condiţii de asistenţă medicală de urgenţă unitară, în special pentru cazurile care necesită o abordare multidisciplinară în domeniul terapiei.Vă reamintim că prin memorandumul aprobat de Guvern s-a decis că edificarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj reprezintă o prioritate absolută, alături de cel din Iaşi, aceste două centre cu tradiţie în medicină întâmpinând şi cele mai mari probleme în ceea ce priveşte infrastructura spitalicească.

abonare newsletter