Politică

Răzvan Mustea şi-a lansat candidatura pentru şefia OT-PDL

<p />Democrat-liberalul Răzvan Mustea şi-a lansat astăzi la Palatul Parlamentului, candidatura pentru preşedinţia Organizaţiei de Tineret a PDL (OT-PDL), depunând o moţiune cu titlul “Tinerii - forţa dreptei”, în prezenţa preşedintelui partidului, premierul Emil Boc.


"Într-o societate în care se vorbeşte prea puţin de idei, în care scena politică este o permanentă sursă de scandaluri şi mesaje divizive, implicarea tinerilor neîmpovăraţi de trecut este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea şi consolidarea unei democraţii autentice. (...) De aceea, vă propun astăzi o moţiune: «Tinerii - forţa dreptei». Suntem o forţă pentru că suntem mulţi, avem energia tinereţii, avem idei, principii şi valori solide”, a spus tânărul democrat-liberal în discursul de la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

El a susţinut că majoritatea politicienilor români au, încă, un profil ideologic incert şi preocupări doctrinare minime.

Potrivit lui Mustea, moralitatea ar trebui să fie "coloana vertebrală" a setului de valori al tinerilor PDL, iar singurele criterii de departajare în cadrul echipei să fie bazate pe competenţă şi performanţă.

El a anunţat lansarea site-ului fortadreptei.ro, o platformă on-line de dezbatere a moţiunii lansate, sâmbătă, la Palatul Parlamentului.

Răzvan Mustea este primul democrat-liberal care şi-a înscris candidatura pentru şefia OT-PDL, alegerile urmând să aibă loc pe 4 iunie.

La lansarea candidaturii lui Mustea au mai fost prezenţi, alături de premierul Emil Boc, deputatul Raluca Turcan şi europarlamentarul Elena Băsescu.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter