Politică

Trei noi parkinguri în Mănăştur

<p /><img src="documente/stories/03_martie/24_ziua/03-masini-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Municipalitatea vrea să rezolve problema locurilor de parcare din cel mai aglomerat cartier al Clujului.

Trei noi parkinguri supraterane vor fi construite în perioada următoare de municipalitate în cartierul Mănăştur.

Anunţul a fost făcut ieri de primarul Sorin Apostu, care a precizat că prima construcţie ar putea fi demarată la mijlocul lunii aprilie. “În zona Mănăştur vor exista trei noi parkinguri de cartier. Două dintre parkinguri se află în legătură directă cu strada Mehedinţi şi cu zona pârâului Calvaria. Primul dintre parkinguri este cel care a fost mutat de pe strada Aurel Vlaicu pe strada Mehedinţi. Va avea 140 de locuri de parcare, va costa 3 milioane de lei şi va fi construit de firma Napoca SA, cea care a câştigat licitaţia. Pe amplasament se află trei garaje care vor fi demolate. Vom intra mâine (astăzi – n.r.) în Comisia de Urbanism pentru repoziţionarea proiectului, iar apoi va fi nevoie şi de o reaprobare din partea Consiliului Local. Lucrările vor începe undeva în jurul datei de 15 aprilie”, a declarat primarul Sorin Apostu.


 

Parkingurile, concentrate în zona Calvaria


 

Cel de-al doilea parking se va afla tot în zona Calvaria, la intersecţia străzilor Negoiu cu Mehedinţi. Suprafaţa pe care se va construi parcajul va fi de minim 1.500 de metri pătraţi şi se doreşte amenajarea a cel puţin 300 de locuri de parcare. În cursul acestei săptămâni va fi lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia obiectivului.


În ceea ce priveşte al treilea parking din Mănăştur, acesta va fi ridicat pe strada Parâng, în spatele blocurilor lamă, tot înspre pârâul Calvaria. Construcţia va avea cel puţin 350 de locuri de parcare şi se va întinde pe o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Apostu a menţionat că demersurile pentru acest parking vor fi posibile abia dupa finalizarea noului PUG. “La cel de-al doilea parking lucrările ar putea începe în toamna acestui an, iar construcţia celui de-al treilea va demara la începutul anului viitor. Trebuie să menţionez că pe cel de-al treilea amplasament la ora actuală nu se află nici un garaj. Parkingurile vor putea fi construite din prefabricate şi din structură metalică, ceea ce înseamnă că nu va dura foarte mult ridicarea acestora. Cel mai mult a durat recuperarea terenurilor Primăriei din aceste zone”, a mai spus primarul. Costurile ultimelor două parkinguri au fost evaluate la circa 6 milioane de lei fiecare.

Vă reamintim că în Mănăştur mai există un parking de cartier, pe strada Primăverii. Construcţia a fost finalizată în vara anului trecut.


 

 


Planuri şi pentru centru

 

În ceea ce priveşte planurile pentru zona centrală, Apostu a dezvăluit că municipalitatea a identificat o locaţie foarte bună în zona centrală, care se află în studiu, însă a refuzat să dea mai multe detalii. “În zona centrală deja există două proiecte de parkinguri. Unul se va afla sub viitoarea sală polivalentă şi va avea peste 400 de locuri de parcare, iar al doilea sub clădirea Centrului Cultural «Transilvania»”, a amintit Apostu. Începând de săptămâna viitoare, municipalitatea va demara lucrul la noi parcări cu barieră în zona Pieţei Mihai Viteazu.

 

 

abonare newsletter