Politică

Fanteziile lui „Felix“ nu mai au priză nici la colegii de alianţă

Social democraţii clujeni susţin că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu este o prioritate pentru români, în acest moment.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, se gândeşte încă la suspendarea lui Traian Băsescu şi spune că ar iniţia un nou demers în acest sens „chiar mâine", dacă ar depinde doar de el. Zilele trecute, acesta a declarat, la Realitatea TV, chiar că analizează posibilitatea de a valida acum referendumul din urmă cu un an.

PSD Cluj: „Nu este o prioritate“


Fanteziile lui „Felix“ nu ar avea însă susţinere nici măcar din partea colegilor de alianţă social democraţi. Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, precizează că suspendarea preşedintelui nu este o prioritate, în acest moment, pentru români.

„Preşedintele României mai are doar un an de mandat, domnia sa să îşi facă treaba acolo, cât mai are de stat, dar din păcate nu şi-o face…După aceea oricum va deveni istorie…Dar repet, nu cred că este o prioritate suspendarea preşedintelui, este punctul meu de vedere personal“, a declarat Remus Lăpuşan.


Opoziţia speră în maturitatea politică a liderilor USL

În opinia liderului PDL Cluj, Daniel Buda, „nici cei doi preşedinţi ai USL Victor Ponta şi Crin Antonescu nu îşi doresc să îşi rişte imaginea publică“, prin iniţierea unui demers în acest sens.


„Vreau să cred că cei doi sunt suficient de maturi să nu iniţieze un astfel de demres. Pe de altă parte, cred că doar simpla discutare a acestui subiect face mult rău imaginii României“, a spus liderul PDL Cluj. 

Preda: „Ponta şi Antonescu să reacţioneze!“


La rândul său, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, atrage atenţia Uniunii Social Liberale că o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu „ar şterge România de pe harta ţărilor civilizate" şi ar aduce „prejudicii majore" românilor.

„Vocea autorizată a USL în materie de suspendare, Dan Voiculescu, cere din nou suspendarea preşedintelui la un an de la lovitura de stat care a aruncat România în aer. De câte ori este chemat să dea socoteală în faţa procurorilor şi judecătorilor pentru faptele sale penale, Voiculescu cere suspendarea preşedintelui României. Atragem atenţia USL că o nouă suspendare ar şterge România de pe harta ţărilor civilizate şi ar aduce prejudicii majore celor 22 de milioane de români", afirmă Preda.


De asemenea, acesta le cere co-preşedinţilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, să îşi exprime poziţiile faţă de declaraţia lui Dan Voiculescu privind suspendarea preşedintelui.

Ultimele Stiri
abonare newsletter