Politică

Ceferiştii intră în grevă duminică!

<p><img src="documente/stories/03_martie/23_ziua/04-gara-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Feroviarii au anunţat ieri dimineaţă că renunţă la greva generală programată pentru astăzi, după ce bugetelor celor trei companii au fost aprobate. Mai spre după-masă au hotărât să intre totuşi în grevă duminică.</p>

 

Preşedintele Federaţiei Mişcare - Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat ieri că după aprobarea în şedinţa de Guvern de duminică a bugetelor celor trei companii feroviare, CFR Călători, CFR Marfă şi CFR SA, sindicaliştii au renunţat la greva generală programată pentru astăzi.


 

„Aşteptăm ca unităţile să ne cheme la negocieri pentru a încheia noul contract colectiv de muncă. Deocamdată nu mai putem vorbi despre grevă. Acum avem bugetele aprobate şi putem începe negocierile”, a precizat pentru Mediafax liderul sindical.


La rândul său, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că în cadrul companiilor feroviare contractele colective de muncă vor fi semnate în perioada “imediat următoare”. „Pot face grevă, e libertatea fiecărui cetăţean, dar obligaţia mea este să mă preocup de starea căii ferate şi a angajaţilor, astfel încât România să aibă o cale ferată competitivă pe piaţa europeană. Nu este şi preocuparea lor (a liderilor de sindicat, n.r.)”, a spus Boagiu după o conferinţă de presă. Ea a ţinut să precizeze că în prezent datoriile şi penalizările de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă acoperă 1% din PIB. Executivul a aprobat, în şedinţa de duminică, prin Hotărâre de Guvern, bugetele companiilor feroviare, dar până ieri nu se cunoşteau date referitoare la acestea, ele nefiind încă publicate în Monitorul Oficial.

 


Deşi în urma acestor declaraţii navetiştii au răsuflat uşuraţi, prim-vicepreşedintele Federaţiei Mişcare - Comercial, Ion Molea, a anunţat mai spre dupămasă că o nouă grevă de avertisment va fi declanşată vineri, de data aceasta de patru ore, între 7.00 şi 11.00, pentru că la CFR Călători şi CFR Infrastructură nu au fost semnate contractele colective de muncă. “Declanşarea acestei acţiuni, cu oprirea trenurilor la nivel naţional, timp de patru ore, a fost hotărâtă astăzi (marţi, n.r.) în cadrul consiliului naţional şi chiar dacă duminică au fost aprobate bugetele companiilor feroviare, contractele colective nu au fost semnate. Declanşarea unei astfel de acţiuni înseamnă un necontrol din partea ministerului transporturilor asupra oamenilor. Astăzi vor pleca înştiinţările în toată ţara, la toate regionalele şi la ministerul transporturilor şi către conducerile CFR, prin care vor fi anunţaţi de greva de patru ore”, a declarat Molea, citat de money.ro.

Vă reamintim că miercurea trecută feroviarii au oprit lucrul pentru două ore, timp în care circulaţia pe calea ferată a fost blocată, iar trenurile de călători au staţionat în gări sau pe traseu. Pe raza Regionalei Cluj, 70 de garnituri au fost oprite săptămâna trecută în timpul grevei de avertisment în staţiile din cele şase judeţe, în timp ce pe teritoriul judeţului Cluj au fost oprite 20 de trenuri, dintre care patru au staţionat în gara Cluj-Napoca.


 

Expl foto


Astăzii, trenurile vor circula normal, sindicaliştii renunţând la grevă. Duminică însă, circulaţia va fi paralizată pentru patru ore.

abonare newsletter