Politică

Preşedintele CJ Alin Tişe este îngrijorat de situaţia Muzeului de Istorie

<p />Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a anunţat ieri că a înaintat o adresă Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional prin care solicită deblocarea situaţiei în care se află Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, instituţie aflată sub autoritatea ministerului, care se află de aproape doi ani în situaţia de a nu primi vizitatori, expoziţiile de bază ale acestei instituţii fiind închise datorită lucrărilor de reparaţii şi modernizări ale clădirii în care funcţionează.

“Situaţia în care se află această instituţie de cultură reprezentativă pentru această zonă a Transilvaniei este pe de o parte regretabilă, pe de alta impardonabilă. Se privează atât publicul clujean, elevii, studenţii, cât şi cei care ne vizitează, de accesul la o instituţie emblematică pentru comunitatea noastră. Ştiu că problemele care fac ca această situaţie să se cronicizeze sunt relative confuze, motiv pentru care am solicitat ministerului tutelar să întreprindă în regim de urgenţă toate demersuruile necesare clarificării şi rezolvării problemelor cu care se confruntă această instituţie. Până la urmă, muzeul şi patrimoniul acestuia sunt ale clujenilor şi ale celor interesaţi de istoria Transilvaniei, nu al unor conjuncturi sau interese de moment”, consideră preşedintele Consiliului Judeţean. În anul 1994, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a fost clasificat de către Ministerul Culturii şi Cultelor ca muzeu de importanţă naţională. Din anul 2009, muzeul este închis publicului, fiind în proces de reamenajare şi reparaţii.

abonare newsletter