Politică
Guvernul Mureșan intră la audieri în Parlament. Cine sunt miniștrii propuși?
Miniștrii propuși în Cabinetul condus de Siegfried Mureșan vor fi audiați luni și marți în comisiile parlamentare.
Audierile miniștrilor propuși pentru Guvernul Mureșan încep luni în comisiile parlamentare și vor continua marți. | Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Audierile miniștrilor propuși pentru Guvernul Mureșan încep luni în comisiile parlamentare și vor continua marți.
Votul de învestitură este programat miercuri, de la ora 13:00, în plenul reunit al Parlamentului. Pentru a prelua guvernarea, echipa premierului desemnat are nevoie de cel puțin 233 de voturi, conform ziare.com.
Cine intră luni la audieri?
Prima zi a audierilor este programată între orele 14:00 și 20:00. În fața comisiilor vor veni Sebastian Burduja, propus la Energie, Tánczos Barna, la Agricultură, Radu Miruță, la Apărare, Cătălin Drulă, la Transporturi, Alexandru Nazare, la Finanțe, și Irineu Darău, la Economie.
Marți, audierile se vor desfășura între orele 10:00 și 20:00. Sunt programați Mircea Abrudean la Interne, Dragoș Pîslaru la Proiecte Europene, Raluca Turcan la Muncă, Oana Gheorghiu la Sănătate, Oana Țoiu la Externe, Andrea Chiș la Justiție, Ötvös Koppány Bulcsú la Cultură, Mihai Dimian la Educație, Cseke Attila la Dezvoltare și Diana Buzoianu la Mediu. Fiecare candidat are alocată o oră, iar avizele comisiilor sunt consultative.
Cabinetul nu are încă voturile necesare
Lista depusă în Parlament cuprinde propuneri din partea PNL, USR și UDMR, precum și un ministru independent susținut de cele trei formațiuni: Andrea Chiș, propusă la Justiție. Mircea Abrudean, Radu Miruță și Tánczos Barna sunt propuși și pentru funcții de vicepremier.
Miza decisivă rămâne votul de miercuri. Partidele care susțin Cabinetul Mureșan nu au, în acest moment, cele 233 de voturi necesare. PSD a anunțat că nu va vota noul Guvern, dar urmează să discute din nou subiectul într-o ședință programată luni.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
