Politică

Raportul GRECO: România trebuie să adopte un cadru legal mai clar al integrității. CCR a decis secretizarea declarațiilor de avere.

La finalul lunii mai, Curtea Constituțională a interzis publicarea, pe site-ul Agenției Naționale de Integritate, a declarațiilor de avere și interese. Raportul GRECO recomandă României un cadru legal mai clar al integrității.

Raportul GRECO: România trebuie să adopte un cadru legal mai clar al integrității. CCR a decis secretizarea declarațiilor de avere.| Foto: Depositphotos.com Raportul GRECO: România trebuie să adopte un cadru legal mai clar al integrității. CCR a decis secretizarea declarațiilor de avere.| Foto: Depositphotos.com

 

 


GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției) recomandă realizarea unui studiu analitic al cadrului legal de integritate și revizuirea acestuia potrivit ultimului raport publicat luni și care vizează prevenirea corupţiei şi promovarea integrităţii la nivel central. 

CITEȘTE ȘI: 
Cum motivează Curtea Constituțională secretizarea declarațiilor de avere: CCR invocă pericolul AI și protecția datelor cu caracter personal.

Raportul cuprinde o serie de recomandări pentru combaterea corupției și creșterea transparenței instituțiilor publice. 


Raportul GRECO: România trebuie să adopte un cadru legal mai clar al integrității

Potrivit unei informări publicate de Agenția Națională de Integritate, una dintre recomandările făcute de Raportul GRECO vizează realizarea unui studiu analitic al cadrului legal de integritate și revizuirea acestuia pentru „sporirea clarității, coerenței și caracterului complet”. 

O altă recomandare privește verificarea efectivă și substanțială, în mod regulat, a declarațiilor de avere și interese ale persoanelor cu funcții executive de conducere. În acest context, ANI a prezentat noua platformă informatică big-data menită să identifice automat potențiale incidente de integritate care a început deja să genereze rezultate concrete. În acest sens, GRECO notează că aceasta „pare capabilă să genereze alerte privind incidentele de integritate legate de toate declarațiile de avere și interese”, potrivit infomării publicate de ANI. 


Totodată, având în vedere lansarea recentă a platformei, GRECO subliniază că „sporirea performanței acesteia și a eficacității generale ar trebui evaluată în următorul raport de conformitate înainte de a concluziona că prima parte a recomandării a fost implementată pe deplin”.

Curtea Constituțională a secretizat declarațiile de avere

Recomandările GRECO vin în contextul deciziei Curții Constituționale din 29 mai, prin care a fost interzisă publicarea, pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și pe paginile online ale altor instituții publice, a declarațiilor de avere și interese. 


CITEȘTE ȘI: 
Decizie oficială a CCR. Declarațiile de avere nu se mai publică și nu mai cuprind bunurile soților și copiilor.

De asemenea, CCR a dispus ca declarațiile de avere nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.

România a implementat doar două din 26 de recomandări din raportul privind prevenirea corupției

România a implementat sau a tratat în mod satisfăcător doar două din cele 26 de recomandări formulate în raportul aferent rundei a cincea de evaluare privind prevenirea corupției și promovarea integrității la nivel central (funcții executive de conducere) și la nivelul instituțiilor de punere în aplicare a legii, atrage atenția Grupul Statelor împotriva Corupției (GRECO), care menționează că, din cele 24 de recomandări restante, 22 au fost implementate parțial, iar două nu au fost implementate.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Decizie oficială a CCR. Declarațiile de avere nu se mai publică și nu mai cuprind bunurile soților și copiilor.

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere. În anexă apar și cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter