Politică

Ilie Bolojan, premierul desemnat, va fi prezent la Congresul USR

Premierul desemnat, Ilie Bolojan, va fi prezent sâmbătă la Congresul Uniunii Salvați România.

Ilie Bolojan, premierul desemnat, va fi prezent la Congresul USR | Foto: precidency.ro Ilie Bolojan, premierul desemnat, va fi prezent la Congresul USR | Foto: precidency.ro

 

 


Premierul desemnat, Ilie Bolojan, va fi prezent sâmbătă la Congresul Uniunii Salvați România, anunță, pe Facebook, reprezentanții USR.

 


Congresul USR va valida alegerea lui Dominic Fritz în funcția de președinte al partidului, acesta urmând să prezinte strategia politică a formațiunii.

La eveniment va fi prezentă și fosta președintă georgiană Salome Zurabișvili.


„Președintele USR, Dominic Fritz, va prezenta strategia politică pentru perioada următoare, iar delegații partidului vor alege Comisia Națională de Arbitraj și Comisia Națională de Cenzori, care fac parte din structura de conducere de la nivel național. Evenimentul va aduce în fața participanților și invitați speciali, printre care se numără Salome Zurabișvili, prima femeie președinte al Georgiei și o susținătoare activă a parcursului european al țării sale. Ea va susține un discurs special în cadrul Congresului USR”, se arată într-un comunicat al partidului.

Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a câștigat alegerile interne pentru conducerea partidului, întrunind 62% dintre opțiuni (7.312 voturi). Au votat 10.914 membri ai USR, reprezentând 57,15%.


Vineri, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru funcția de premier. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Bolojan anunță trei direcții de acțiune pentru România: „Știu că nu va fi o întreprindere ușoară”

Nicuşor Dan l-a desemnat premier pe Ilie Bolojan

Ultimele Stiri
abonare newsletter