Național
Peste 152.000 de oameni au participat la prima ediție Kapital, cel mai tare festival din București
Prima ediție Kapital a avut un debut spectaculos, cu peste 152 000 de oameni care au ales să descopere experiența unică a unui festival marca UNTOLD Universe în București.

În cea de-a treia seară, peste 47 000 de oameni s-au distrat, s-au bucurat de muzică și au trăit în premieră experiența Kapital pe Arena Națională.
Unul dintre cele mai așteptate momente a fost duo-ul Mëstiza, un show complex, cu elemente flamenco și house și o identitate stilistică aparte.
Lost Frequencies, DJ și producător iubit și apreciat în România, a urcat pe MainStage și a susținut un show energic, la care publicul a reacționat cu mult entuziasm.
Alok a fost primit cu căldură ca de fiecare dată de fanii încântați să participe la primul său show din București.
La scena Temple, highlight-ul serii a fost John Summit, superstarul house din Statele Unite, considerat noul „must have” оn lineup-ul celor mai mari festivaluri din lume, unul dintre cei mai influenți artiști din industria electronic dance music.
CITEȘTE ȘI:
Emoție, energie și momente memorabile pe Arena Națională în cadrul festivalului KAPITAL. Când se vor putea achiziționa biletele pentru următoarea ediție
Scena The Ark I-a avut ca invitați duminică pe Grasu XXL, IDK, Rava, Oscar, dar și pe Johny Romano și Rareș. Mii de fani au cântat la unison hiturile celor mai relevanți artiști ai culturii urbane.
Show spectaculos de drone
Tot aseară, publicul a putut să participe la cel mai mare show de drone din România, un moment grandios prin care fanii sunt invitați să se alăture celei de-a doua ediții Kapital.
Organizatorii au anunțat cea de-a doua ediție Kapital pentru luna iulie 2026, în București, pe Arena Națională. Cea de-a doua ediție a celui mai tare festival din București va trece la următorul nivel și va aduce și show-uri live powered by UNTOLD. Biletele sunt disponibile pe neversea.com
KAPITAL devine primul eveniment de anvergură organizat de UNTOLD Universe în capitala României. La prima ediție, din line-up au făcut parte artiști renumiți ai genului EDM și tehno, precum Axwell, Paul Kalkbrenner, Alok, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Claptone, Tujamo, Sickick, dar și John Summit, Charlotte de Witte, Deborah de Luca, Nina Kraviz, Mau P.
În același timp, grupul UNTOLD Universe se pregătește pentru ediția aniversară de 10 ani a mega festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, dar și pentru a doua ediție a celui mai mare festival organizat vreodată în Emiratele Arabe Unite, UNTOLD Dubai.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: