Național

Tragedie de Crăciun, în Vâlcea. O familie întreagă a fost găsită decedată.

O familie din Vaideeni, județul Vâlcea, a decedat după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid se carbon.

Tragedie de Crăciun, în Vâlcea. FOTO arhivă monitorulcj.ro Tragedie de Crăciun, în Vâlcea. FOTO arhivă monitorulcj.ro

 

 


Trei persoane, între care şi un copil de 7 ani, au fost găsite decedate în locuinţa lor din Vaideeni, cel mai probabil în urma intoxicării cu monoxid de carbon, au informat, luni, autorităţile din Vâlcea, citate de Agerpres.

 


Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, cei trei au fost găsiţi în stare de inconştienţă şi, în ciuda eforturilor echipajului medical trimis la faţa locului, nu au mai putut fi salvaţi.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani şi un minor de 7 ani, toţi din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul SAJ Vâlcea, care, din păcate, a constatat decesul celor trei persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţie Vâlcea, Loredana Sandu.


Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Crimă odioasă, în noaptea de Crăciun. Un bărbat a fost omorât la o fermă din Satu Mare.

abonare newsletter