Președintele Traian Băsescu a afirmat, duminică seara, la Realitatea TV, că nu crede că vreun procuror sau judecător ar 'tolera' ca premierul ori președintele să intervină în dosarele pe care le instrumentează.
Vicepremierul Liviu Dragnea propune modificarea legii administraţiei publice locale, astfel încât primarul sau preşedintele de Consiliu Judeţean să nu mai poată fi anchetaţi pentru documentele semnate.
Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorii Floriilor, urând sănătate, linişte şi fericire celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică, precizând că se referă şi la cei cu numele de Crin "chiar dacă tuturor ne este imposibil să înţelegem uşurinţa" trecerii de la alb la negru.
Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că Ponta are "o singură idee fixă, să scape baronii locali PSD de justiţie", pentru că aceştia "îi aduc voturi prin minciună sau prin furt sau prin cumpărare".
Liderul PNL Crin Antonescu a atacat, la Cluj, PSD şi pe premierul Victor Ponta de mai multe ori şi a reamintit motivele pentru care liberalii au ieşit de la guvernare. Mai mult, în opinia sa, primul ministru îşi va termina mandatul la Palatul Victoria în urma unei moţiuni de cenzură, despre care liberalii au vorbit încă de zilele trecute.
Preşedintele PNL Crin Antonescu a spus, sâmbătă, la Cluj, cu ocazia lansării candidaturilor la europarlamentare, că nu îşi doreşte să fie un preşedinte „momâie“, care să asiste la felul în care cei de la putere îşi impart ţara „pe bucăţi“ şi fac ce vor cu ea.
Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, că România este condusă de cea mai coruptă putere de după 1990 și din păcate corupția a ajuns pe masa prim-ministrului.