CExN a PSD s-a reunit, vineri, la Sinaia, pentru a clarifica situaţia partidului după eşecul de la prezidenţiale, în condiţiile în care există dispute publice între conducerea centrală şi liderii din teritoriu faţă de măsurile ce trebuie luate pentru a atenua pierderea de imagine a formaţiunii.
Cutremur în partidul lui Dan Voiculescu. La ședința de joi a Biroului Național şase lideri ai partidului s-au retras din toate funcțiile deținute. Printre aceștia se numără și prim-vicepreședintele Cristian Popescu Piedone. Totul a plecat de la excluderea viceprimarului din Câmpia Turzii, Avram Gal, preşedintele PC Diaspora.
Mihai Seplecan a ironizat legea “dacă nu primești bon fiscal, poți pleca cu marfa fără să mai plătești”, aprobată de Guvernul Ponta şi care va intra în vigoare la 1 martie şi precizează că actul normativ nu are nicio noimă. “Spre deosebire de factură, bonul fiscal se emite după plată, iar nu înainte”, spune copreşedintele executiv PNL Cluj.
Autoritatea Electorală Permanentă a dat publicităţii rapoartele de control al finanţării campaniei prezidenţiale de anul trecut, fiind constatată încălcarea Legii finanţării partidelor politice de către PMP, PSD, PNL, PER, Călin Popescu Tăriceanu şi Monica Macovei.
Senatul şi Camera Deputaţilor îşi încep luni activitatea, iar partidele parlamentare şi-au trasat deja priorităţile legislative pentru noua sesiune ordinară. Unele dintre acestea vizează revizuirea Constituţiei, dar şi modificarea legislaţiei electorale.
Președintele Klaus Iohannis a declarat după încheierea consultărilor cu reprezentanții partidelor de la Palatul Cotroceni că pe parcursul mandatului său își dorește o reformă a instituțiilor politice, vorbind în aceste sens despre trei direcții principale: participarea, integritatea și durabilitatea.
Reducerea numărului de parlamentari, introducerea votului electronic sau prin corespondenţă sau renunţarea la bicameralism ar putea contribui la îmbunătăţirea procesului de vot din România. Pentru a se ajunge la o concluzie însă, sunt necesare şi dezbateri organizate la nivelul societăţii civile, atrag atenţia unii politologi.
România este pe drumul cel bun și trebuie să rămână pe această cale, iar combaterea corupției reprezintă în continuare cea mai mare provocare și principala prioritate, a declarat miercuri, la Bruxelles, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu ocazia adoptării raportului în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).