Leul a continuat să se aprecieze în fața principalelor valute, pe fondul menţinerii aversiunii faţă de risc la cote mai scăzute, la aceasta contribuind faptul că pieţele americane sunt închise, cu prilejul Thanksgiving.
Prima fază a parcului tehnologic dezvoltat pe structura fostei fabrici de mobilă Libertatea este gata de recepţie. Vezi cum arăta platforma după finalizarea lucrărilor.
Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au adoptat, miercuri noaptea, textul legii bugetului de stat pe anul 2014, respectiv cele 54 de articole, urmând ca senatorii şi deputaţii să continue dezbaterile şi votul pe anexele la proiectul de lege.
Sistemul bancar s-ar putea îmbogăţi cu „o bancă românească” sau chiar „o bancă de dezvoltare”, potrivit preşedintelui ING Bank, Mişu Negriţoiu, care spune că „se cloceşte ceva” şi apreciază că este inutil să fie irosite resurse în acest fel având în vedere evoluţia băncilor apărute după anul 1990.
Deprecierea monedei americane față de cea europeană, la valori care se înregistrau la finalul lunii trecute, a provocat o scădere a cursului dolarului de la 3,28 la 3,2664 lei. Această tendință s-ar putea menţine până la finalul săptămânii, piaţa americană fiind închisă cu prilejul Sărbătorii Recunoştiinţei.
Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că în mod sigur chinezii vor veni la Tarniţa Lăpuşteşti. Acest lucru nu se va întâmpla dacă Guvernul va amâna proiectul.