Economie

Sony intră pe piaţa serviciilor imobiliare

Sony va înfiinţa o divizie de imobiliare care îşi va începe activitatea în luna august şi va include servicii de brokeraj, managementul proprietăţilor şi consultanţă, a anunţat compania într-un comunicat.

Grupul japonez Sony va intra pe piaţa imobiliară cu o investiţie iniţială de 2,4 milioane de dolari, diversificând afacerile şi căutând să valorifice informaţiile şi experienţa dobândite ca producător de electronice de consum, conform Mediafax.

"Sony a acumulat informaţii personale prin diviziile Vaio şi PlayStation, astfel că ar putea utiliza aceste baze de date cu consumatori în afaceri imobiliare. Noua afacere pare mai degrabă o optimizare a modului în care sunt utilizate activele decât o mişcare strategică", comentează pentru Bloomberg un analist Deutsche Bank Tokyo.


În timp ce cererea pentru televizoare, computere personale şi camere digitale scade, piaţa smartphone-urilor şi tabletelor, aflată încă în creştere, este dominată de Apple şi Samsung Electronics.

abonare newsletter