Cu o creştere a PIB de 5,7% în 2015 şi cu un PIB de peste 10.000 euro/locuitor, Clujul este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din ţară. Economiştii ne spun ce trebuie făcut ca această bogăţie a judeţului să se simtă în mod real în rândul populaţiei.
Cei 620 de km dintre Madrid şi Barcelona sunt parcurşi în două ore şi jumătate cu trenul, în timp ce la noi, o călătorie pe o distanţă atât de mare poate dura 15 ore.
Discursul ținut marți la New York de Janet Yellen, preşedintele Rezervei Federale americane, care a avut un ton prudent în privinţa ritmului de majorare a dobânzii de politică monetară din SUA a provocat imediat deprecierea dolarului şi creşterea plasamentelor în active considerate mai riscante.
Rata șomajului a fost de 6,6% în trimestrul IV 2015, în creștere cu 6,5% față de trimestrul anterior, cel mai ridicat nivel al șomajului, 21,8%, fiind înregistrat în rândul tinerilor (15-24 ani), potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Pe lângă faptul că Clujul este unul dintre cele mai scumpe oraşe din ţară, este şi judeţul cu ăn top trei câştiguri salariale. Aflaţi care sunt domeniile care ridică foarte mult standardele şi ce îi determină pe tot mai mulţi clujeni să se reprofileze.