526 milioane de euro - cu atât a fost păgubit statul român de contractul încheiat la începutul anilor 2000 de Compania de Drumuri cu americanii de la Bechtel, pentru construirea Autostrăzii Transilvania.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, pentru Mediafax, că salariul minim pe economie va creşte la 1.750 de lei, odată cu adoptarea noii legi a salarizării, iar primarii vor avea trei trepte de salarizare, Primarul General al Bucureştiului urmând să aibă salariu de ministru.
Creșterea cererii de valută din partea comercianților și semnele de întrebare privind scena politică locală au decuplat leul de trendul apreciativ al celorlalte monede din regiune .
Vânzările de maşini second-hand sunt pe val la Cluj, potrivit dealerilor auto, în plus şi cei care aşteaptă de câţiva ani să-şi înmatriculeze maşina nu vor să piardă momentul.
Moneda națională a profitat de tendința regională și s-a apreciat față de euro și francul elvețian. Excepție a făcut dolarul american care a profitat de evoluția lui față de euro.