Prezent într-o emisiune la un post local de radio, deputatul PSD Marius Sorin Bota a declarat, cu privire la traficul infernal din municipiul Cluj Napoca, că la momentul actual administrația locală este lipsită de viziune, neavând nici o soluție pentru prezent în vederea descongestionării traficului în municipiu.
Institutul pentru Studii de Holocaust și Genocid din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) și Centrul pentru Studiul Democrației din cadrul FSPAC organizează în 6 octombrie 2017, o serie de dezbateri pe tema Holocaustului.
Spectacolul „Cafeneaua Pirandello”, prezentat de Teatrul de Stat ”Regina Maria” din Oradea, se va juca pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca luni, 9 octombrie, de la ora 19:00.
Sute de medicamente generice cu preţuri mici pot dispărea de pe piaţă în următorul an ca urmare a creşterii preţurilor la combustibil şi a modificărilor de reglementare a preţurilor în alte ţări europene care au România ca ţară de referinţă, conform datelor Asociaţiei Producătorilor de Medicamente.
Ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu a declarat luni la Cluj că dacă autorităţile nu se vor trezi în “al 12-lea ceas”, problemele vor fi “de altă natură”, iar penalităţile care vor trebui plătite în cazul declanşării procedurii de infringement va lăsa judeţul Cluj fără drumuri, şcoli şi spitale.
Clujenii s-au plâns marți dimineața pe rețele de socializare de faptul că orașul a fost blocat. Ei au reclamat că au pierdut și jumătate de oră în trafic pe distanțe care în mod normal le făceau în câteva minute.