Florești
Campus universitar pentru studenții UMF, la Florești. Pivariu: „Va fi un întreg hub în zona Cetatea Fetei!”
Un campus universitar modern destinat studenților Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” ar urma să fie construit în Florești, în apropierea viitorului Spital Regional de Urgență.
Campusul universitar dedicat studenților Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” urmează să fie construit la Florești, în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență.
Proiectul va cuprinde cămine studențești, spații destinate activităților medicale și facilități sportive.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, spune că administrația locală are deja un acord de parteneriat cu UMF Cluj pentru realizarea investiției. Campusul este prevăzut în zona Cetatea Fetei și ar urma să completeze infrastructura viitorului Spital Regional de Urgență, conform apuseni.info.
Campus universitar pentru studenții UMF, la Florești
Proiectul anunțat de administrația din Florești este gândit ca un complex în care studenții să beneficieze atât de spații de cazare, cât și de infrastructura necesară activităților universitare și medicale.
„Am avut discuții cu UMF-ul și chiar avem un acord de parteneriat pentru ca noi să construim un campus universitar, de la cămine studențești până la clădiri unde să se desfășoare actul medical, cu absolut tot ceea ce este nevoie: sală de sport, piste de alergare și așa mai departe. Un adevărat campus care va deservi complementar acest spital. Și UMF-ul își va putea desfășura activitatea în proximitatea acestui spital”, a declarat Bogdan Pivariu pentru Cluj1.
Campusul ar urma să fie construit în zona Cetatea Fetei, unde administrația locală pregătește mai multe investiții.
„Acolo va fi campusul, în zona Cetatea Fetei”, a precizat edilul.
Pivariu: „Va fi un întreg hub în zona Cetatea Fetei”
Proiectul se află încă într-o etapă premergătoare construcției. Potrivit primarului, administrația a obținut finanțare pentru realizarea studiilor de fezabilitate și urmează semnarea contractului.
„Am și depus la ADR pentru studiile de fezabilitate. Suntem câștigătorii acelei depuneri și urmează să semnăm contractul pentru realizarea studiilor aferente acestui proiect”, a spus Pivariu.
Edilul susține că investiția va face parte dintr-un proiect mai amplu prin care zona Cetatea Fetei ar urma să concentreze infrastructură educațională, medicală și sportivă.
„Este un proiect imens. Acolo va fi un întreg hub în zona Cetatea Fetei”, a declarat primarul comunei Florești.
În zonă există deja o creșă, o grădiniță și un liceu, iar administrația are în plan dezvoltarea în continuare a infrastructurii educaționale.
„Deja există creșă, mai facem una, există grădiniță, există liceu, există un muzeu care este deja ridicat. Dacă facem și acest campus, plus tot ceea ce înseamnă zona sportivă care să deservească complementar tot ceea ce se dezvoltă acolo, practic va fi o zonă pentru educație și sport”, a explicat Bogdan Pivariu.
Campusul universitar ar urma să funcționeze în strânsă legătură cu viitorul Spital Regional de Urgență și să ofere UMF Cluj infrastructura necesară pentru desfășurarea unor activități universitare și medicale în imediata apropiere a unității spitalicești.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
