Externe
Conclavul pentru alegerea noului Papă începe miercuri
Toți cei 133 de cardinali electori, cu vârste mai mici de 80 de ani și care vor trebui să îl aleagă pe noul papă în timpul conclavului ce va începe miercuri, au ajuns la Roma.

Toți cei 133 de cardinali electori, cu vârste mai mici de 80 de ani și care vor trebui să îl aleagă pe noul papă în timpul conclavului ce va începe miercuri, au ajuns la Roma, a anunțat luni biroul de presă de la Vatican, potrivit Agerpres.ro
Ei se vor reuni în Capela Sixtină miercuri, 7 mai, începând de la ora locală 16:30 (14:30 GMT) și vor continua să voteze în secret până când unul dintre ei va obține o majoritate de două treimi din voturi și va deveni astfel liderul spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din lumea întreagă.
CITEȘTE ȘI:
Donald Trump publică o imagine în care apare în veșminte papale
Oficialii și angajații de la Vatican care deservesc conclavul ce va începe miercuri pentru alegerea succesorului papei Francisc vor depune luni un jurământ de confidențialitate prin care s-au angajat să nu divulge nimic despre modul în care se va desfășura această reuniune străveche, informează agenția de presă ANSA.
Depunerea jurământului de către oficiali și angajații care deservesc conclavul va avea loc luni la ora locală 15:00 în Capela Paolina, Prima Lojă a Palatului Apostolic din Vatican.
Toți cei implicați în conclavul care va începe miercuri, atât clerici, cât și laici, aprobați de cardinalul camerlengo și trei cardinali asistenți, în conformitate cu Constituția Apostolică „Universi Dominici Gregis nr. 48”, vor trebui să jure cu mâna pe Evanghelie și să semneze acel jurământ scris în prealabil.
Persoanele chemate să depună acest jurământ sunt: secretarul Colegiului Cardinalilor; maestrul celebrărilor liturgice papale; maestrul de ceremonii papale; ecleziastul ales de cardinalul care prezidează conclavul, și anume cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, pentru a-l asista în funcția sa; personalul religios alocat Sacristiei Pontificale; preoții de diferite limbi și confesiuni; medicii și infirmierele; operatorii de lifturi din Palatul Apostolic; angajații de la cantină și din serviciul de curățenie; angajații de la florărie și serviciile tehnice; cei însărcinați cu transportul alegătorilor de la Domus Sanctae Marthae la Palatul Apostolic; colonelul și un maior din Corpul Pontifical al Gărzilor Elvețiene, însărcinați cu supravegherea în apropierea Capelei Sixtine; directorul Serviciilor de Securitate și Protecție Civilă ale statului Vatican și unii dintre colaboratorii săi.
Toți aceștia, după ce au fost instruiți cu privire la semnificația jurământului, vor trebui să îl pronunțe și să îl semneze personal, în fața cardinalului Kevin Joseph Farrell, Camerlengo al Sfintei Biserici Romane, având ca martori doi Protonotari Apostolici.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: