Externe

Incendiile de vegetaţie din Grecia s-au domolit după ce au făcut ravagii aproape două săptămâni

Incendiile de vegetaţie din Grecia s-au mai domolit vineri după ce au făcut ravagii timp de aproape două săptămâni, iar serviciile de urgenţă au depus în continuare eforturi pentru a preveni apariţia unor noi focare în regiunea centrală a ţării.

Pompieri români în Grecia/ Foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Facebook Pompieri români în Grecia/ Foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Facebook

 

 


Incendiile de vegetaţie din Grecia s-au mai domolit vineri după ce au făcut ravagii timp de aproape două săptămâni, iar serviciile de urgenţă au depus în continuare eforturi pentru a preveni apariţia unor noi focare în regiunea centrală a ţării, unde, cu o zi în urmă, oamenii au fugit din calea unor explozii masive produse la un depozit de muniţie, informează Reuters.

 


Flăcările, înteţite de temperaturile ridicate şi de vânturile puternice, au ucis cinci persoane, au distrus locuinţe, ferme şi fabrici şi au pârjolit suprafeţe întinse de pădure începând din 17 iulie.

În regiunea Magnesia, incendiile de vegetaţie au ajuns joi în apropierea unui depozit de muniţie al unei baze militare din apropierea oraşului de coastă Nea Aghialos. Incendiul care a cuprins depozitul a provocat explozii puternice, iar paza de coastă a spus că oamenii din zonă au fost nevoiţi să se evacueze pe cale terestră sau maritimă către Volos, capitala regiunii.


 Mai multe avioane de luptă staţionate la un aeroport militar din regiune au fost mutate ca măsură de precauţie, a precizat un oficial guvernamental.

Unda de şoc a fost resimţită pe o distanţă de mai mulţi kilometri şi a spart vitrinele unor magazine, au declarat localnici pentru Reuters.


„S-au crăpat, s-au despicat, ramele au căzut, s-au spart, doar metalul a mai rămas, structura din fier”, a spus Dina Angeli, o rezidentă din Nea Aghialos.

Ministrul elen al Apărării, Nikos Dendias, a spus vineri că a dat dispoziţii pentru anchetarea incidentului.


Pompierii au depus „eforturi supraomeneşti”, dar nu au reuşit să domolească flăcările care s-au reaprins în regiunea Volos, precum şi în Aghialos, a precizat purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri, Ioannis Artopoios.

Zeci de pompieri au intervenit în regiune, asistaţi de cinci aeronave şi un elicopter, iar vânturile puternice ar putea provoca noi focare, a precizat departamentul de pompieri.

Ministerul Muncii i-a îndemnat pe angajaţii dintr-o zona industrială din Volos să-şi suspende din nou activitatea vineri, pentru cea de-a doua zi la rând.

Pe insula Rodos, unde peste 20.000 de turişti şi localnici au evacuat hotelurile şi reşedinţele de la malul mării în perioada weekendului trecut, incendiile de vegetaţie s-au mai domolit după ce au pârjolit circa 10% din suprafaţa insulei. Echipele de intervenţie au operat în mai multe amplasamente, timp de 11 zile, în efortul de a aduce complet sub control toate focarele de incendii.

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a spus joi că Grecia trebuie să implementeze mai multe acţiuni pentru a combate efectele schimbărilor climatice, subliniind nevoia de a îmbunătăţi protecţia împotriva incendiilor.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Românii, AVERTIZAȚI să nu meargă în Grecia! MAE: Pericol de extindere a incendiilor de vegetaţie de gradul 5

Grecia a decretat trei zile de doliu după ce zeci de oameni au murit în naufragiul unei ambarcațiuni cu migranți

Ultimele Stiri
abonare newsletter