Externe

Caz bizar. Părinții unul bebeluș grav bolnav refuză ca acesta să fie operat. Le este teamă că va primi sânge de la un donator vaccinat anti-COVID-19

Părinții unui copil refuză efectuarea operației care i-ar salva viața de teamă ca nu cumva el să primească sânge provenind de la donatori vaccinaţi împotriva COVID-19.

Părinții unui copil refuză efectuarea operației care i-ar salva viața de teamă ca nu cumva el să primească sânge provenind de la donatori vaccinaţi împotriva COVID-19/ FOTO: pixabay.com

 

 


Autorităţile neozeelandeze au cerut marţi justiţiei să le încredinţeze custodia unui bebeluş ai cărui părinţi se opun unei operaţii chirurgicale menite să-i salveze viaţa, de teamă ca nu cumva el să primească sânge provenind de la donatori vaccinaţi împotriva COVID-19.

 


Autorităţile sanitare au anunţat că au depus această cerere de urgenţă marţi, la Înalta Curte de Justiţie din Auckland, principalul oraş din Noua Zeelandă. Bebeluşul de patru luni, a cărui identitate este ţinută secretă la ordinul Curţii, suferă, potrivit mamei lui, de stenoză de valvă pulmonară, o problemă cardiacă ce necesită o intervenţie chirurgicală.

Părinții refuză ca bebelușul să primească sânge de la persoane vaccinate anti-COVID-19

Însă această intervenţie a fost întârziată, pentru că părinţii cer ca sângele care ar putea să-i fie transferat copilului în blocul operator să provină de la donatori care nu au primit niciun vaccin ARN mesager împotriva COVID-19.


Cererea lor a fost respinsă, pentru că spitalele din Noua Zeelandă nu separă sângele donat de persoane vaccinate de cel donat de persoane nevaccinate, niciuna dintre cele două categorii neprezentând mai multe riscuri ca cealaltă. Autorităţile au cerut justiţiei să le fie încredinţată custodia parţială a bebeluşului. Dacă tribunalul va da curs cererii lor, părinţii îşi vor păstra autoritatea asupra copilului, exceptând cazurile care au legătură cu tratamentele medicale.

Serviciile de sănătate au afirmat că au sesizat justiţia „luând în considerare cel mai bun interes al copilului” şi după „lungi discuţii” cu familia.


150 de persoane și-au arătat sprijin față de părinții bebelușului

Circa 150 de manifestanţi antivaccinare s-au adunat marţi în faţa tribunalului din Auckland, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de părinţii bebeluşului. Măsurile energice adoptate de Noua Zeelandă la începutul pandemiei de coronavirus au fost considerate de mulţi drept printre cele mai reuşite din lume, pentru că această ţară a înregistrat o rată mică de mortalitate, înainte de apariţia vaccinurilor.

Însă restricţiile severe impuse în ceea ce priveşte deplasările şi lockdown-urile au fost criticate drept atingeri la adresa libertăţilor şi au provocat emergenţa unor grupuri antivaccinare şi antirestricţii, grupuri mici, dar foarte active. 

CITEȘTE ȘI:

Peste 10 școli din Noua Zeelandă au fost vizate de alerte cu bombă

Trupurile a trei mineri, MORȚI în cea mai gravă explozie minieră din Noua Zeelandă, găsite după 11 ani: „Este o amintire dureroasă”

Ultimele Stiri
abonare newsletter