Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va fi gazda unor workshopuri de referință susținute în cadrul Conferinței Diaspora Științifică Românească – Smart Diapora 2025.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție a evenimentului UMF Cluj Technology Transfer Days.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a devenit membră a CESAER – cea mai prestigioasă rețea europeană a universităților de știință și tehnologie.
Nouă elevi de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca s-au calificat în ultima etapă a concursului de robotică NextLab.Tech, la proba Line Follower Basic.
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a comentat rezultatele studiului european ESPAD 2024 privind consumul de alcool, tutun și alte droguri în rândul adolescenților.
Dependență digitală îngrijorătoare: jumătate dintre elevii din România declară că nu își mai poate controla timpul petrecut pe rețelele de socializare.
Ministrul Educației anunță că bursele pentru elevii olimpici vor fi reintroduse de anul viitor. „Am trecut peste furtuna fiscal-bugetară cu multe nemulțumiri, foarte multe justificate”, spune Daniel David.