Educație

De ce sunt deschise școlile în Cluj, deși incidența COVID e imensă? Răspunsul ministrului Educației

Chiar dacă incidența cazurilor COVID-19 a ajuns la 31 la mie în Cluj-Napoca, școlile rămân încă deschise și elevii merg fizic la cursuri. Ministrul Educației spune că nu mai poate lua în calcul rata de infectare în valul Omicron, la fel cum se întâmplă în alte țări.

De ce sunt deschise școlile în Cluj, deși incidența COVID e imensă? Cîmpeanu: „Nu se ține cont de rata de infectare nici în alte țări” De ce sunt deschise școlile în Cluj, deși incidența COVID e imensă? Cîmpeanu: „Nu se ține cont de rata de infectare nici în alte țări”

 

 


Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a pledat, miercuri, pentru desfăşurarea activităţii şcolare cu prezenţă fizică, arătând că nici în alte ţări în care se înregistrează o rată crescută a infectărilor COVID-19 nu sunt suspendate cursurile în unităţile de învăţământ.

 


Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, unde ministrul a fost întrebat de ce în localităţi precum Bucureşti sau Cluj, cu rată mare de infectare cu COVID-19, şcolile îşi desfăşoară în continuarea activitatea cu prezenţă fizică.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

„Ordinul comun de ministru Educaţie-Sănătate prevede drept criteriu esenţial ponderea paturilor destinate pacienţilor COVID ocupate la nivel judeţean. Nu are legătură cu rata de infectare. Nici alte sisteme de învăţământ din lume nu mai fac legătura cu rata de infectare. Acest lucru a fost decis în urma constatării specificităţii noii variante Omicron, care este mult mai contagioasă, dar care, din fericire, nu generează forme grave de îmbolnăvire, mai ales pentru cei care sunt vaccinaţi sau cei care nu au comorbidităţi. Răspunsul este dat în acord cu Ministerul Sănătăţii, cu care ieri am modificat acest ordin comun de ministru, pentru update, pentru aducerea perioadei de carantină în linie cu reglementările generale”, a spus el.


Ministrul a oferit exemplul Franţei, unde se înregistrează peste 300.000 de infectări zilnice, fără a fi suspendată activitatea cu prezenţă fizică „nici măcar la apariţia unui număr de 7-8-10 cazuri de îmbolnăvire” într-o clasă.

„Cei care se îmbolnăvesc, din păcate, trebuie să stea în izolare. Ceilalţi merg la şcoală. Copiii din România au plătit mult prea mult, mult prea greu şi mult prea dificil de recuperat aceste perioade de suspendare a activităţii şcolilor. Apelul pe care îl fac tot timpul este acela al respectării tuturor regulilor sanitare, la administrarea şi raportarea cu responsabilitate a rezultatelor testelor, care se regăsesc în acest moment în toate şcolile şi grădiniţele din România”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
 

CITEȘTE ȘI:

Incidența COVID-19 în continuă CREȘTERE în Cluj. Rata incidenței în Cluj-Napoca a ajuns la 31 la mie

Grădinița „Buburuza” din Cluj-Napoca, închisă de mâine! Preșcolarii stau acasă 7 zile

Ultimele Stiri
abonare newsletter