Educație

„Ţara se pregăteşte pentru mediocritate”. Avertismentul rectorului UBB, Ioan Aurel Pop

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de o politică naţională care să aibă ca scop păstrarea în domeniul învăţământului a celor mai buni absolvenţi de universităţi, subliniind că, în lipsa unor oameni bine pregătiţi, ţara “se pregăteşte pentru mediocritate”.

„Într-o ţară care îşi respectă prezentul şi se pregăteşte pentru viitor, cei mai buni absolvenţi de universităţi din toate domeniile ar trebui să fie şi dascăli, măcar o perioadă din viaţa lor, pentru a avea garanţia că pe cei tineri îi pregătim foarte bine. E nevoie de o politică naţională de păstrare şi atragere spre învăţământ a absolvenţilor care pot fi şi profesori, astfel încât, din experienţa lor, să dea tinerilor ce au ei mai bun, pentru ca generaţiile viitoare să fie mai bine instruite. O ţară care nu reuşeşte să îi păstreze şi în învăţământ pe cei mai buni absolvenţi, se pregăteşte pentru mediocritate. Dacă rămân în învăţământ cei slabi şi mediocri, din mâinile şi minţile lor ies absolvenţi slabi şi mediocri şi întreg învăţământul superior are de suferit. A fost o vreme în România când cei mai buni oameni rămâneau în învăţământ, măcar o perioadă”, a spus Pop.

Rectorul universităţii clujene s-a referit în discursul său şi la finanţarea învăţământului care, conform acestuia, în state care pun preţ pe educaţie, este cuprinsă între 6 şi 12% din PIB.


“Acum este o pierdere foarte mare de creiere, nu numai spre străinătate, ci chiar din învăţământ spre alte domenii, înseamnă că şcoala nu merge cum ar trebui să meargă. Dacă bugetul României este cel care este îmi este greu să cred că se va putea găsi o soluţie”, a afirmat rectorul UBB.

Conform acestuia, unul dintre domeniile în care universitatea ar avea nevoie de mai mulţi oameni bine pregătiţi, pe care îi pierde însă deoarece nu poate oferi salarii care să intre în competiţie cu cele ale mediului privat, este IT-ul.


“La specialitatea informatică nu avem capacitatea de a şcolariza mai mulţi studenţi din cauza lipsei cadrelor didactice, nu am voie legal să dau salarii ca să îi pot cointeresa pe cei buni să rămână în învăţământ. Categoric, ar fi nevoie de profesori şi buni, şi mulţi”, a mai spus Ioan Aurel Pop.

Facultatea de Matematică-Informatică a UBB oferă 660 de locuri la specializările de informatică, număr ce nu poate fi crescut atât timp cât nu sunt mai mulţi specialişti care să predea, susţin reprezentanţii UBB.


“Cererea din partea mediului de afaceri este atât de mare, încât studenţii care absolvă studiile de licenţă şi masterat sunt absorbiţi de firmele de IT. Iar noi nu putem face diferenţa între profesorii de informatică şi alţi profesori ca să îi determinăm să rămână în învăţământ. Avem posturi scoase la concurs pentru care nu avem candidaţi”, a precizat prorectorul Ana Soos.

CITEŞTE ŞI


Tot ce trebuie să ştii despre admiterea la Universitatea Babeş-Bolyai

Ultimele Stiri
abonare newsletter