Educație

Elevii de clasa a VI-a încep evaluarea naţională. Prima probă, limbă şi comunicare

Miercuri, 10 mai, elevii din clasa a VI-a susţin proba scrisă la limbă şi comunicare în cadrul evaluării naţionale, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, urmând ca joi să aibă loc şi testul la matematică şi ştiinţe.

Săptămâna trecută, şcolarii din clasa a IV-a au dat probele scrie din cadrul evaluării naţionale la limba română, matematică şi limba maternă. Elevii de clasa a II-a au dat aceeaşi evaluare în perioada 10-14 aprilie, înainte de vacanţa de primăvară.

Este al patrulea an consecutiv în care elevii susţin aceste evaluări. Rezultatele nu se trec în catalog, dar vor fi evaluate la nivelul fiecărei şcoli. Aceste evaluări au rolul de a soate în evidenţă nivelul fiecărui elev, astfel încât să se cunoască unde are lipsuri şi unde mai trebuie lucrat. Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat că, pentru prima dată după patru ani de când au fost introduse aceste evaluări, rezultatele lor vor fi centralizate la nivelul fiecărui Inspectorat Şcolar Judeţean, astfel, să se poată avea o viziune de ansamblu asupra situaţiei actuale, scrie Mediafax.


Ordinul pentru calendarul evaluărilor a fost publicat în Monitorul Oficial pe 7 septembrie 2016.

Ministrul Educaţei, Pavel Năstase, a declarat, săptămâna trecută, că atât elevii, cât şi profesorii trebuie să se pregătească pentru evaluările naţionale, precizând că se vor aloca fonduri europene pentru trei proiecte privind învăţământul preunversitar. Năstase speră ca prin aceste proiecte de pregătire să se diminueze teama de evaluările naţionale, iar fişe individuale care se fac după aceste evaluări să fie puse şi în practică.

Etichete: evaluare elevi
abonare newsletter