Educație

UAB prelungește calendarul admiterii pentru sesiunea iulie–august 2026, în sprijinul candidaților la licență și masterat (P)

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia anunță actualizarea și prelungirea calendarului admiterii pentru sesiunea iulie–august 2026, atât pentru programele de studii universitare de licență, cât și pentru programele de masterat.

 

Măsura vine în sprijinul candidaților care doresc să se înscrie la UAB, oferindu-le mai mult timp pentru parcurgerea etapelor necesare și pentru finalizarea dosarelor de admitere. 


Potrivit noului calendar, perioada de înscriere a candidaților este cuprinsă între 6 iulie și 21 iulie 2026, atât pentru admiterea la licență, cât și pentru admiterea la masterat.  

În data de 22 iulie 2026 vor avea loc, acolo unde este cazul, interviul motivațional, probele de aptitudini, proba de competență lingvistică și alte probe preliminare prevăzute pentru anumite specializări. Pentru programele unde se susțin probe de aptitudini sportive, acestea pot avea loc în datele de 17 sau 22 iulie, conform precizărilor din calendarul admiterii la licență.  


Rezultatele inițiale ale admiterii vor fi afișate în data de 23 iulie 2026, iar prima etapă de înmatriculare se va desfășura în perioada 23–28 iulie 2026. În această etapă se vor putea înmatricula candidații declarați admiși pe locuri finanțate de la buget, precum și candidații admiși pe locurile cu taxă. Candidații admiși care nu se înmatriculează în perioada menționată își pierd locul obținut prin concurs, acesta urmând să fie redistribuit, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și conform opțiunilor exprimate în fișa de înscriere.  

În data de 29 iulie 2026 vor fi afișate rezultatele admiterii după prima etapă de înmatriculare și refacerea clasamentului, iar în perioada 29–31 iulie 2026 se va desfășura a doua etapă de înmatriculare. Aceasta este destinată candidaților admiși pe locuri finanțate de la buget în urma vacantării locurilor bugetate neconfirmate de candidații admiși inițial, precum și candidaților admiși pe locurile cu taxă.  


De asemenea, în perioada 3–7 august 2026, va continua înmatricularea candidaților admiși pe locuri cu taxă, activitate care se va desfășura în cadrul secretariatelor facultăților, în zilele lucrătoare.  

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia încurajează candidații să consulte permanent informațiile publicate pe canalele oficiale ale instituției și să respecte termenele prevăzute în noul calendar al admiterii. Prin această actualizare, UAB urmărește să ofere candidaților un proces de admitere mai accesibil, mai flexibil și mai bine adaptat nevoilor acestora.  
Accesează uab.ro/admitere pentru toate detaliile actualizate! 
Alege UAB – Locul în care începe viitorul la care visezi! 

Ultimele Stiri
abonare newsletter