Educație
Peste 18.000 de candidați s-au înscris la UBB Cluj în prima sesiune de admitere din 2025
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a fost cea mai căutată la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca la prima sesiune de admitere din 2025.

Peste 18.000 de dosare au fost depuse la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca în cadrul primei sesiuni de admitere la licență și master pentru anul universitar 2025-2026.
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, cea mai căutată la admiterea de la UBB Cluj
„La nivel licență, cele mai căutate facultăți au fost, în această sesiune de admitere, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației - cu aproape 3500 de dosare depuse, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor - cu peste 2050 de dosare, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, pentru care au fost depuse aproape 1200 de dosare, Facultatea de Drept - 980 de candidați, Facultatea de Matematică și Informatică, unde au fost depuse 878 de dosare, Facultatea de Litere – 851 de dosare și Facultatea Istorie și Filosofie – 845 de dosare depuse”, au transmis reprezentanții Universității Babeș-Bolyai.
CITEȘTE ȘI:
Numărul candidaților în prima zi a admiterii la UBB, aproape dublu față de anul trecut. Care sunt cele mai căutate facultăți?
În topul preferințelor absolvenților de facultate care își doresc să urmeze studii de master se află Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, urmată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.
Aproape 30.000 de locuri scoase la consurs de UBB Cluj
UBB a scos la concurs, pentru anul universitar 2025-2026, peste 5.500 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu care vor să se înscrie la facultate, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și aproximativ 3.000 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Din locurile bugetate scoase în acest an la concurs de UBB, 35 sunt locuri speciale alocate pentru candidaţii de etnie romă, 169 sunt destinate absolvenţilor de licee situate în mediul rural, 25 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială și 25 pentru candidații cu dizabilități, în timp ce 198 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării (români de pretutindeni).
La nivel master, candidații au avut la dispoziție 3.633 de locuri la buget şi peste 7.000 de locuri la taxă. Un număr de 224 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, 50 sunt dedicate masteratului didactic, 10 locuri sunt destinate candidaților de etnie romă, 25 locuri sunt alocate pentru candidații cu dizabilități, iar 25 locuri sunt alocate pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială. De asemenea, 133 de locuri sunt destinate etnicilor români din afara granițelor țării (români de pretutindeni).
Atât la programele de licență, cât și la programele de master, UBB a alocat 25 de locuri bugetate la specializări cu predare în limba română pentru candidații ce provin din rândul minorităților naționale, cu condiția ca specializarea respectivă să nu fie predată și în limba minorității respective.
Prima zi de înscrieri la UBB a adus de două ori mai mulți candidați decât anul trecut.
Peste 500 de specializări la UBB Cluj. Admiterea de toamnă începe în 5 septembrie
Candidații pot alege între cele 267 de programe de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă), respectiv cele 241 de programe de master (învățământ cu frecvență sau cu frecvență redusă).
O a doua sesiune de admitere pentru noul an universitar va fi organizată în perioada 5 – 15 septembrie 2025, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor și confirmarea locurilor disponible pentru fiecare dintre cele 23 de facultăți ale UBB.
Informațiile generale cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://infoadmitere.ubbcluj.ro.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: