Furnizorul de gaze naturale şi electricitate E.ON Gaz România intenționează să investească în următorii trei ani aproximativ 90 de milioane de lei pentru reabilitarea a 160 de kilometri de reţea, potrivit unui comunicat al companiei.
În cadrul unui atelier de lucru pentru constituirea clusterului TREC s-a discutat despre parteneriate cu Germania şi Grecia, despre statutul şi regulamentul de funcţionare al clusterului, dar şi despre proiecte propuse de membrii.
Dealerul, un jucător important pe piaţa auto din Cluj şi Bistrita, a obţinut o cifră de afaceri mai mare cu 30% faţă de 2010 şi o creştere cu 16% a unităţilor livrate Seat.
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor, a crescut în primele două luni ale anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută, cu 5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 5,2%.
România, situată pe locul al doilea în Europa din punct de vedere al efectivelor de oi, exportă în acest an, numai din judeţul Sibiu, considerat cel mai renumit pentru carnea de miel, 400.000 de miei, adică 80 % din total, majoritatea spre vestul Europei, dar şi spre ţări arabe.