Rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut, în ianuarie 2013, cu 0,1% faţă de luna anterioară, până la 6,6%, informează, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Antreprenoii care au deja o microîntreprindere sau au în plan deschiderea unui business s-au arătat foarte interesaţi de cele câteva cursuri gratuite care s-au desfăşurat în această perioadă la Cluj. Potrivit organizatorilor, toate locurile s-au ocupat în scurt timp după ce s-a dat startul la aplicaţii.
Cel puţin o mie de ferme familiale vor fi sprijinite financiar, în acest an, cu circa 50 de milioane de euro pentru a ieşi din zona de subzistenţă şi pentru a produce pentru piaţă, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la lansarea caravanei de informare privind fondurile europene.
Rată anuală a inflaţiei a scăzut în luna ianuarie 2013 comparativ cu luna decembrie 2012, atât în Uniunea Europeană, cât şi în zona euro, însă România a înregistrat a cea mai mare rată anuală a inflaţiei din UE (5,3%), conform datelor publicate joi de Oficiul european de statistică (Eurostat).
Cele două companii au trimis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB) informări prin care anunţă că modifică data de publicare a rezultatelor financiare preliminare pentru anul 2012 din 28.02.2013 pentru data de 08.03.2013.