Vânzările de autovehicule la nivel mondial ale Volkswagen au urcat anul trecut cu aproape 13%, la nivelul record de 5,74 milioane de unităţi, astfel că grupul german a ajuns să livreze una din fiecare patru maşini de pe piaţa auto europeană. În luna decembrie, vânzările constructorului german au avansat cu 30%, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 517.900 de unităţi, potrivit Deutsche Welle.
Ministrul britanic al Finanţelor George Osborne a apreciat, într-un interviu, că Uniunea Europeană (UE) ar trebui să se schimbe dacă vrea ca Marea Britanie să rămână membră."Eu sper cu adevărat că Marea Britanie va rămâne un membru al Uniunii Europene. Dar pentru ca să rămânem în UE, UE trebuie să schimbe", a declarat el pentru publicaţia conservatoare germană Die Welt, care l-a întrebat dacă Londra va mai fi membră a blocului în zece ani, scrie Mediafax.
Facebook a devenit noul star de pe Wall Street, după ce evoluţia acţiunilor companiei din momentul listării ţinea investitorii la distanţă. Titlurile reţelei de socializare numărul unu sunt pe creştere, spărgând pragul de 30 de dolari săptămâna aceasta şi închizând joi la preţul de 31,3 dolari. Acţiunile Facebook au crescut cu 78% faţă de minimul istoric de 17,55 dolari atins pe 4 septembrie, şi cu aproape 18% faţă de începutul anului, informează USA Today.
Rata anuală a inflaţiei în 2012 a fost de 4,95%, sub ţinta Băncii Naţionale a României (BNR) stabilită pentru anul trecut la 5,1%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Guvernul estimează că, în 2013, Produsul Intern Brut va fi de 139,8 miliarde de euro, în creştere faţă de anul trecut, când a fost de 132,6 miliarde de euro, aşa cum rezultă din elementele bugetare prezentate joi seara de premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.
Asistenţa socială, sănătatea şi transporturile sunt domeniile care vor beneficia în 2013 de cele mai mari alocări bugetare, cumulând 27,6 miliarde euro din totalul cheltuielilor bugetare, de 49 miliarde euro, potrivit datelor prezentate joi de premierul Victor Ponta.
România va împrumuta 1,5 miliarde euro de pe piaţa externă în 2013 pentru finanţarea deficitului bugetar, potrivit datelor prezentate joi de premierul Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.
Banca Centrală Europeană (BCE) a prezentat joi, la Frankfurt, noua bancnotă de 5 euro, cu un design uşor modificat pentru a include elemente suplimentare de securitate, scrie Mediafax.