Clujul va fi reprezentat pentru a treia a oară consecutiv la una dintre cele mai prestigioase expoziții internaționale dedicate alimentației, agriculturii și horticulturii.
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că Executivul a aprobat, în ședința de miercuri, printr-o ordonanță de urgență, programul „Prima chirie” - măsură asumată în programul de guvernare, informează Agerpres.
Procesele clasice de recrutare sunt înlocuite cu cele sociale, punându-se accent pe mediul online, Social Media şi pe interviurile informale, potrivit Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR. De asemenea, conform companiei, recrutarea se desfăşoară diferit de la companie la companie, în funcţie de foarte multe aspecte, scrie Business Magazin.
Curtea Constituțională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea Guvernului privind proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elvețieni.
Guvernul a făcut schimbări majore la regimul microîntreprinderilor, plafonul a fost urcat la 500.000 de euro iar impozitarea a fost redusă la 1% din venituri.