Ochii tuturor afaceriştilor clujeni sunt pe evenimentele politice din aceste zile. Nivelul de creştere de anul viitor ţine foarte mult de stabilitatea politică, inclusiv în IT.
Potrivit directorului Panemar, Nicolae Chiorean, ar fi necesară o investiţie de aproximativ 2,5 milioane de euro în capacitatea de producţie pentru a putea acoperi cererea de 3,4 ori mai mare din această perioadă.
Creșterea cererii comerciale și decizia președintelui Iohannis de a amâna desemnarea noului premier PSD au avut ca efect colateral deprecierea leului la finalul penultimei săptămâni din 2016.
Omul de afaceri israelian Beny Steinmetz a fost reţinut la Tel Aviv. Judecătorii au decis să fie plasat în arest la domiciliu până pe 2 ianuarie. El este audiat într-un dosar de corupţie, bănuit că a mituit mai mulţi oficiali din Guineea. Omul de afaceri a fost trimis în judecată şi în România, într-un dosar care vizează retrocedări ilegale.
România este prezentă cu trei companii în topul Deloitte Technology Fast 500 EMEA al celor mai dinamice companii de tehnologie din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, se arată într-un comunicat al Deloitte. Una dintre ele este din Cluj.
FrieslandCampina inaugurează departamentul de Dezvoltare a relației cu fermierii care are rolul de a monitoriza implementarea programelor de dezvoltare a fermelor din Ardeal care furnizează laptele pentru brandul Napolact și creșterea sustenabilă a rețelei de ferme partenere a FrieslandCampina România.