Peste 15 la sută dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca datorită calităţii vieţii, acesta fiind şi cel mai atractiv oraş secundar din România, relevă Banca Mondială într-un studiu prezentat vineri la Cluj, care pune în top şi Timişoara şi Bucureştiul.
Firmele care sunt prezente în parcul industrial Tetarom III, din comuna Jucu, construit iniţial pentru proiectul Nokia Village, care a eşuat în urmă cu aproape un deceniu, iau în considerare relocarea producţiei în cazul nerezolvării unei probleme legate de circulaţia mărfurilor şi a salariaţilor pe calea ferată.
Adrian Ciprian MIRON, Inspector Șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, participă la conferința PRIA Innovation, în 24 mai 2017, la Grand hotel Napoca.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.342 de lei, în luna martie 2017, în creştere faţă de luna precedentă cu 106 lei (+4,7%), iar câştigul brut a fost de 3.256 de lei, cu 4,8% mai mare decât în februarie, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Evenimentul din 24 mai 2017 de la Grand hotel Napoca se va concentra asupra punctelor de discuție importante pentru mediul urban - mobilitate, energie, tehnologie și infrastructură și vor fi dezbătute aspect importante despre dezvoltarea orașului și despre proiecte care imbunătățesc orașul și viața de afaceri și socială a acestuia.