Conducerea Sinterom va concedia 62 de angajați după ce, în luna februrie, societatea a anunțat că a intrat într-un proces de restructurare, vizând relansarea exclusivă a fabricaţiei de piese sinterizate, abandonându-se fabricarea celelorlalte produse consumatoare de resurse, precum pompe-bujii şi ceramice.
Tema centrală a dezbaterilor din acest an este „ Managing Diversity in the Process of European Integration” și se va vorbi despre abordarea diversității în procesul de integrare europeană.
După fuziunea cu Bancpost și datorită creșterii organice a businessului, Banca Transilvania are peste 3 milioane de clienți și o cotă de piață de 16,5%.
Leul s-a depreciat față de principalele valute, în ciuda faptului că monedele din regiune continuau să se aprecieze. Evoluțiile dobânzile interbancare din piața monetară erau stabile.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat miercuri la 3,13% pe an, de la 3,12% pe an marţi, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).