Doar în Bucureşti şi în Cluj salariile angajaţilor au depăşit 3.000 de lei net pe lună. Oficial, salariul mediu a depăşit 2.000 de lei net pe lună în toate judeţele României.
Perechea euro/leu a avut o evoluție stabilă, volatilitatea mediei fiind de circa un ban, chiar dacă inflația a crescut iar FMI și-a înrăutățit previziunile referitoare la evoluția economiei românești, pe fondul încetinirii celei mondiale.
Delgaz Grid investeşte peste 7 milioane de lei în echipamente moderne de detectare a eventualelor scăpări de gaze naturale din reţelele de distribuţie.
Dragoş Damian, CEO al producătorului de medicamente Terapia din Cluj, crede că indiferent ce se cumpără din magazinele locale, produsele ar trebui să fie făcute în România pentru că doar aşa putem susţine economia locală.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că autorităţile sanitar-veterinare şi cele locale vor lua măsuri astfel încât să nu fie afectată comercializarea cărnii de miel, deoarece fiecare om doreşte să sacrifice un miel şi să mănânce o bucată de carne de miel sau o ciorbă.