Față de luna decembrie a anului trecut, în lunile iulie și august ale anului curent, prețurile alimentelor au crescut cu aproape 5%., potrivit Institutului Național de Statistică, care informează despre o creștere de 4,4%.
Moneda națională a avut o evoluție calmă comparativ cu cea unică, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis a respins remanierea guvernamentală propusă de PSD, după părăsirea Coaliției de către ALDE, și a solicitat un vot în Parlament în ceea ce privește încrederea în Cabinetul Dăncilă.
Dezvoltarea industriei IT şi creşterea puternică a veniturilor populaţiei din Cluj-Napoca s-au reflectat şi în piaţa imobiliară, cererea pentru locuinţe noi accelerând puternic construcţiile de noi blocuri.
„Am luat act de decizia ALDE de a abandona guvernarea şi am discutat calea de urmat alături de colegii mei din PSD", a declarat premierul Viorica Dăncilă, după anunțul făcut de Călin Popescu Tăriceanu. ALDE ar urma să formeze o alianţă cu Pro România.
Cursul euro a crescut de la 4,7216 la 4,7251 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau în culoarul 4,723 – 4,729 lei, iar cele de la ora 14:00 se realizau la 4,726 lei.