Cheltuielile pentru bunuri de larg consum au scăzut anul trecut cu 5%, în lei, faţă de 2009, produsele de îngrijire personală, tabletele de ciocolată şi băuturile fiind cele mai afectate, în timp ce articolele de îngrijire a locuinţei şi alimentele au suferit cele mai mici pierderi, potrivit GfK.
Produsul Intern Brut al României a scăzut cu 1,3% în 2010 faţă de anul precedent (în termeni reali), iar cel pe trimestrul patru din 2010 cu 0,6 procente faţă de perioada corespunzătoare din 2009, informează Institutul Naţional de Statistică (INS).
Directorul general al RMGC, Dragoş Tănase, a declarat că flexibilizarea Codului Muncii este binevenită, însă mai trebuie şi alte schimbări pentru a atrage investiţii în România.
Preţul locuinţelor din Cluj-Napoca a înregistrat o uşoară creştere de 0,4% în februarie, ajungând în medie la 989 euro/mp util, potrivit unei analize realizate de imobiliare.ro.
37% dintre debitori refuză să îşi plătească datoriile, 34% şi le plătesc integral, iar în 29% dintre cazuri debitorii îşi plătesc parţial datoriile sau perioada de recuperare a datoriilor de la ei este îndelungată şi anevoioasă, informează Coface, într-un comunicat remis miercuri Agerpres.
Preţul gazelor naturale plătit de populaţie nu ar trebui să crească, nici în această perioadă nici "în viitor", neexistând motive pentru o astfel de evoluţie, apreciază Ministerul Economiei.
Ieri, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj a avut loc o prezentare a manifestării expoziţionale “ITP Expo” - Expoziţie Internaţională de Textile şi Pielărie.
Perspectivele economice ale României pentru următoarele şase luni s-au îmbunătăţit, potrivit unui sondaj efectuat de institutul german ZEW şi Erste Bank în rândul analiştilor financiari, ale căror aşteptări privind evoluţia inflaţiie şi a bursei de la Bucureşti au evoluat însă în sens negativ.