Premierul Emil Boc a declarat ieri că în zilele de 2, 3, 4 şi 5 mai s-au înregistrat 77.000 de noi contracte de muncă, comparativ cu 5-10 contracte pe zi în luna aprilie.
Compania RCS&RDS a fost amendat cu 20.000 lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj din cauza întârzierilor cu care au instalat clienţilor serviciile solicitate, dar şi a facturilor eronate şi a nerespectării termenului de 48 de ore de remediere a nefuncţionalităţilor semnalate de clienţi.
Un număr de 195.000 de locuri de muncă din mediul privat au fost salvate ca urmare a garanţiilor guvernamentale acordate prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, a declarat azi premierul Emil Boc.
Disponibilizările de la centrul regional ING sunt de fapt o demisie în masă - angajaţii au luat această decizie în schimbul unui pachet compensatoriu generos.
Amenda pentru comercianţii care nu indică preţul produselor aflate la vânzare va creşte de la 50 - 100 de lei cât este în prezent la 500 - 2.500 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor.
Şeful Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a anunţat că rata şomajului în judeţ a scăzut cu 0,5 procente în aproximativ o lună, de la 4,2% în martie, la 3,7% în aprilie, susţinând că este foarte posibil ca la finalul anului rata şomajului să ajungă la 3%.