O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), ultima condusă de Jeffrey Franks, se va afla la Bucureşti în perioada 24 aprilie - 7 mai pentru cea de-a cincea evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, a anunţat joi, într-un comunicat, reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek.
Miercuri, 11 aprilie 2012, a fost aprobată în şedinţa de Guvern Hotărârea de modificare a HG nr. 975/2011 prin care se alocă următoarele sume suplimentare în favoarea bunăstării păsărilor şi bunăstării şi protecţiei porcinelor.
Producătorii de cartofi afectaţi în 2010 de organismele de carantină dăunătoare culturii cartofului primesc un ajutor de stat în valoare totală de 7,457 milioane lei.
O companie clujeană încadrată la contribuabili mijlocii a obţinut în 2011 un profit mai mare de 20 de ori decât maximul raportat în 2010 pe judeţ la aceeaşi categorie.
Reprezentanţii firmei Mirumar specializată în ecologizări şi conservări miniere împreună cu reprezentanţii unei companiei miniere din China au prelevat probe de roci din apropierea fostei exploatări miniere Băiuţ din Munţii Ţibleşului, care este acum închisă.