Citi Foundation, împreună cu Express Finance şi Microfinance Center Polonia demarează un proiect prin care doresc să sprijine persoanele aflate în dificultate financiară.
Pe parcursul perioadei decembrie 2011 - mai 2012, peste 375 de persoane vulnerabile vor putea participa la un proiect de educaţie pentru îmbunătăţirea practicilor financiare de bază.
Prezent la Gala ZF, editorialistul de la Financial Times Wolfgang Munchau crede că România este „norocoasă” că nu a aderat mai devreme la euro, cu o economie nepregătită.
Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a anunţat marţi că are în vedere revizuirea ratingurilor pentru datoriile a 87 de bănci din 15 state europene, pentru a reflecta posibila retragere a sprijinului guvernamental, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
27.700 de locuri de muncă erau vacante în trimestrul III al acestui an, în creştere cu 4.400 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, în timp ce rata locurilor de muncă disponibile pe piaţă a ajuns la 0,68%, valoare similară cu cea din trimestrul trei al anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.
Creşterea economiei mondiale încetineşte, zona euro a intrat într-o uşoară recesiune, iar Statele Unite se află în pericol de a avea aceeaşi soartă, a avertizat, luni, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).