Economie

Ce vor decide liderii din zona euro la summit-ul de vineri?

<p><img src="documente/stories/12_decembrie/07_ziua/06 merkel-zona-euro.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Economiştii clujeni cred că măsurile convenite de Franţa şi Germania la începutul săptămânii vor fi impuse şi celorlalte state.</p>

Specialiştii consultaţi de Monitorul de Cluj pariază pe o „impunere forţată a propunerilor” franco-germane.

Liderii UE se vor întâlni vineri în cadrul unui summit menit să restabilească încrederea în moneda euro şi în zona euro. Deciziile de vineri sunt considerate cruciale de către specialişti pentru stabilitatea zonei.


Reuniunea de vineri a fost precedată luni de o întâlnire între preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel. Cei doi lideri au făcut, cu această ocazie, o serie de propuneri pentru stabilitatea europeană.

Printre ele se numără şi hotărârea supranumită „regula de aur”, care presupune aplicarea de sancţiuni pentru statele care nu vor respecta ţinta de deficit bugetar de cel mult 3% din produsul intern brut (PIB). Cei doi vor ca această măsură să fie introdusă în constituţiile celor 17 state membre ale zonei euro, obligând astfel guvernele să îşi echilibreze bugetele, pentru aceasta fiind necesasă modificarea Tratatului Uniunii Europene.


O altă decizie prevede ca deţinătorii privaţi de obligaţiuni suverane să nu fie obligaţi să suporte o parte din pierderile generate de restructurarea datoriilor statelor, astfel încât contribuţia acestora la salvarea Greciei să fie un caz singular.

Decizii de bună-voie, dar fără alte variante


Specialiştii consultaţi de Monitorul de Cluj pariază pe o „impunere forţată a propunerilor” franco-germane.

„Eu cred că celelalte state din zona euro se vor supune deciziilor convenite de liderii Germaniei şi Franţei, pentru că nu vor avea de ales”, spune Mihaela Luţaş, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Cluj.


Opinia este împărtăşită şi de analistul economic Mihai Mândruţiu. „Se încearcă impunerea deciziilor luate de Franţa şi Germania, tocmai de aceea cred că summit-ul e vineri e doar un început în implementarea modificărilor”, adaugă acesta.

„Intenţiile în ceea ce priveşte summit-ul de vineri sunt clare. Se doreşte crearea unei zone de impozitare unice. Primul pas este să se pună de acord nucleul mic, respectiv statele mai puternice, urmând ca ulterior deciziile să se impună şi celorlalte state. E posibil ca unele membre să-şi anunţe deja intenţia de a adera la această zonă. De fapt cred că asta s-a urmărit prin anunţarea intenţiilor înainte de întâlnirea propriu-zisă a tuturor liderilor din zona euro”, completează Iosif Pop, preşedinte al grupului financiar Imofinance.


Se vor lua decizii concrete?

Întâlnirea este văzută ca fiind un pas doar dintr-o serie de reuniuni deliberative.

„Nu cred că se va lua o decizie radicală, problemele sunt multe şi complexe, trebuie să se rezolve treptat”, declară Luţaş.

„Mă aşteptam ca până acum să se vină cu măsuri concrete, cum ar fi spre exemplu mărirea fondului de salvare cu 1.000 mld. euro. Probabil pieţele vor fi dezamăgite în urma întâlnirii, astfel că ne putem aştepta la o nouă cădere a burselor”, spune Mihai Mândruţiu.

Iosif Pop crede totuşi într-o reacţie pozitivă. „Răspunsul pieţelor ar trebui să fie unul pozitiv, deşi efectele se vor vedea abia peste doi, trei ani”, menţionează el.

abonare newsletter