Economie

Semne rele pentru băncile europene

<p />Băncile europene au reuşit să refinanţeze prin noi emisiuni, în acest an, numai două treimi din totalul de 654 de miliarde de dolari al obligaţiunilor ajunse la scadenţă, agravând astfel deficitul de finanţare pentru instituţiile de credit din Europa.

Băncile europene se află în situaţia de a nu-şi putea rostogoli în întregime obligaţiunile scadente pentru prima dată în cel puţin cinci ani, potrivit datelor compilate de firma Dealogic pentru Financial Times. Investitorii afirmă că au evitat să cumpere obligaţiuni ale băncilor europene din cauza incertitudinilor privind stabilitatea unor instituţii de credit, soarta zonei euro şi impactul unor noi reglementări financiare. Accesul dificil la fonduri a stârnit temeri privind impactul asupra companiilor dependente de finanţare bancară şi asupra economiei pe ansamblu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter