Economie

Firmele mici ar putea depune declaraţia unică trimestrial

<p>Premierul Emil Boc a cerut Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să analizeze posibilitatea ca firmele cu un număr redus de salariaţi să depună trimestrial declaraţia unică pentru contribuţii sociale şi impozit pe venit. Premierul a explicat că acesta ar fi următorul pas în simplificarea procedurilor de încasare a taxelor. De asemenea, Boc a cerut ca de această prevedere să poată beneficia şi persoanele fizice autorizate. „Vă solicit să analizaţi ca, în viitor, să avem posibilitatea ca declaraţia unică să nu mai fie completată lunar, ci trimestrial, cel puţin pentru firmele cu un număr redus de salariaţi. Nu se va putea implementa acest lucru imediat, sunt convins, dar cred că în perioada următoare, pasul următor trebuie făcut în această direcţie”, a declarat Boc la începutul şedinţei de Guvern de ieri. Totodată, premierul a amintit că declaraţia unică va fi depusă pentru prima data de către agenţii economici în perioada 7-25 februarie pentru obligaţiile aferente lunii ianuarie. Ca urmare, premierul a solicitat MFP şi ANAF să informeze din timp firmele cu privire la acest interval de timp, pentru a se evita aglomeraţia la ghişeele ANAF.</p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter