Economie

Crescătorii de bovine ameninţă cu protestele

<p />Fermierii clujeni ameninţă că vor declanşa protestele dacă săptămâna viitoare nu vor afla care este valoarea subvenţiei pentru acest an şi când vor primi banii.

Crescătorii de bovine din judeţul Cluj sunt nemulţumiţi că nici până la ora actuală conducerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu le-a comunicat care este valoarea subvenţiei pe cap de animal şi nici care este data la care va începe distribuirea banilor. „Discuţiile pentru subvenţiile pe anul acesta se poartă încă din primăvară, dar nici acum nu ştim cât vom primi şi când vom primi. Este vital pentru fermieri să primească subvenţiile fără de care exploataţiile nu au şanse să supravieţuiască”, a subliniat Stelian Podar, vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine Cluj.

Fermierii clujeni spun că în anii trecuţi subvenţiile au fost primite doar după ce crescătorii de animale au ieşit în stradă. Ei preconizează că la fel se va întâmpla şi anul acesta. „Dacă săptămâna viitoare nu vom afla care este valoarea subvenţiei şi când se vor da banii, vom începe demersurile pentru proteste. Vom picheta Prefecturile, vom bloca drumurile, cu toate că am fost amendaţi de fiecare dată pentru acest lucru, dar miza este prea mare”, a mai spus Stelian Podar.


Călin Fărgaciu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine, a declarat că peste tot în Europa subvenţiile se dau în anul în curs, însă numai în ţara noastră se dau de regulă după un an.

Asociaţia din Cluj numără 500 de fermieri şi este cea mai mare din ţară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter