Economie

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la 4,76 lei

De câteva zile se conturează o evoluție descendentă a leului față de euro, care se manifestă și în cazul altor monede din regiune, în condițiile în care negocierile comerciale dintre SUA și China devin tot mai încordate.

Cursul euro a urcat de la 4,7578 la 4,7599 lei. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,757 – 4,763 lei, cele de la ora 14:00 efectuându-se în jurul valorii de 4,762 lei.

Media dolarului american a crescut de la 4,2471 la 4,2526 lei, în timp ce cotațiile din piața valutară fluctuau între 4,246 și 4,261 lei.


Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,137 – 1,143 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 4,1752 la 4,1770 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 175,9722 lei la 175,5747 lei, în timp ce uncia de aur era cotată pe piețele specializate la circa 1.285 dolari.


Valoarea Indicelui de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), a fost stabilit de BNR la 2,36%, pe baza valorilor din ultimul trimestru din 2018.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,30%, minimul ultimei luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,40%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

Monedele din regiune aveau o ușoară tendință de depreciere față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,289 și 4,30 zloți iar cea maghiară fluctua în culoarul 323,4 – 324,9 forinți.


Perechea euro/dolar cobora la 1,1174 – 1,1204 dolari.

Media indicatorilor urmăriţi de Bloomberg în cazul bitcoin se plasa ieri la prânz la circa 6.045 dolari, comparativ cu 5.900 dolari miercuri seară. Unele platforme tranzacționau bitcoin chiar și la peste 6.500 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu Georgescu

abonare newsletter