Economie

Minerii din apuseni strâng semnături pentru “o pâne mai bună”

<p />Peste 2500 de persoane au semnat un apel pentru relansarea industriei mineritului în Apuseni.

De ziua lor, minerii din Apuseni şi-au adus aminte de tradiţii, cu speranțe pentru viitor. 13 comunități din județele Alba și Bihor au participat la a treia ediție a Festivalului Comunităților Miniere și al Tradițiilor Minerești, pe stadionul din Roșia Montană. Cele mai frumoase costume tradiţionale au fost premiate în cadrul unui concurs la care au participat localnicii din Roşia Montană şi din împrejurimi. Peste 2500 de participanți la Ziua Minerului au semnat apoi apelul adresat Preşedintelui, Prim ministrului şi Guvernului pentru reluarea mineritului în România. Semnatarii atrag atenţia că reînceperea activităţii în perimetrele miniere viabile va contribui la crearea a mii de locuri de muncă, la dezvoltarea IMM-urilor cu activităţi colaterale, precum şi la stimularea investiţiilor străine şi autohtone în zona Munţilor Apuseni - lucru esenţial pentru creşterea veniturilor la bugetele locale şi la bugetul de stat. Lista semnatarilor este deschisă în continuare publicului larg, urmând ca petiţia să fie înaintată autorităţilor centrale.„Aici s-a făcut minerit de când se ştie locul. Din minerit şi-a câştigat pâinea comunitatea noastră, o pâine bună pentru noi și pentru copiii noștri. Aceste localităţi au prosperat şi s-au dezvoltat datorită mineritului și tot ele au contribuit la dezvoltarea economică a României. Proiectul minier propus la Roșia Montană creează premizele relansării industriei miniere în România. Avem convingerea că demararea acestui proiect minier va atrage și alte investiții majore în industria minieră”, a afirmat primarul din Roșia Montană, Eugen Furdui.

Ultimele Stiri
abonare newsletter