Economie

Copii minerilor îşi pun speranţe în exploatarea aurului

<p />Membrii Asociaţiei Studentilor din Roşia Montană consideră că exploatarea minieră a aurului va revitaliza economic zona şi ve continua tradiţia minerittului ce datează de peste 2000 de ani

“Asociația Studenților din Roșia Montană, tineri copii de mineri, a primit cu bucurie mesajul președintelui României, domnul Traian Basescu. Totodată ne exprimăm speranța că proiectul minier va fi autorizat și urmează să fie pus în aplicare cât mai curând. Dorim să facem cunoscut faptul că Roșia Montană are nevoie de acest proiect, are nevoie de o viață mai bună dar mai ale avem nevoie de locuri de muncă sigure. Acest proiectul minier aduce beneficii sociale și economice ce nu pot fi trecute cu vederea: pe lângă locurile de muncă, proiectul înseamnă dezvoltarea economică pentru toata regiunea, afectată în prezent de șomaj și lipsa activităților economice.

Demararea acestui proiect va aduce beneficii pentru mediu tratând poluarea istorica, reabilitând mediul puternic afectat de poluarea cauzată de activitățile miniere de două mii de ani. Roșia Montană este o comunitate cu specific minier de mii de ani, care va prospera de pe urma proiectului. Tinerii din Roșia Montană susțin și speră în  implementarea proiectului cât mai urgentă.


Ne-am născut şi am crescut aici. Vrem ca Roşia Montană să se dezvolte, nu să se distrugă. Suntem de acord cu orice investiţie care ne respectă tradiţiile, cultura şi patrimoniul. Tinerii sunt viitorul unei localităţi. Şi pentru asta noi vom lupta - ca Roşia Montană să aibă un viitor iar acest viitor este un minerit modern şi responsabil la noi acasă. O dezvoltare durabilă a acestei zone cu o istorie în minerit de peste 2000 de ani, ne va asigura nu doar o viaţă mai bună, ci şi promovarea adevăratelor noastre valori şi tradiţii.”

Andra Almasan


Preşedinte

Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană

Ultimele Stiri
abonare newsletter