Economie

Privatizări întârziate de turbulenţele de pe pieţele financiare

<p />Turbulenţele de pe pieţele financiare ar putea întârzia planurile de privatizare ale unor guverne europene, precum Grecia, România şi Rusia, ţările care îşi pot permite să aştepte urmând să amâne vânzarea activelor, în timp ce celelalte state caută alte variante, se arată într-o analiză Reuters.

Deprecierea puternică a acţiunilor a tăiat cu miliarde de euro valoarea companiilor de stat în luna august, ridicând semne de întrebare privind perspectiva planurilor de privatizare ale multor ţări europene, precum Grecia, Portugalia, Rusia, Polonia şi România. “Deciziile finale nu au fost luate încă, dar va fi un impact masiv privind ce poate fi făcut la valori acceptabile”, comentează un bancher londonez. Unele ţări riscă să rateze obiective de finanţare asumate în cadrul acordurilor de ajutor extern dacă nu efectuează privatizările planificate. Pe de altă parte, băncile de investiţii ar putea pierde comisioane de milioane de euro. România nu a reuşit în luna iulie să vândă pachetul de aproape 10% din titlurile OMV Petrom deţinut de stat, deoarece ofertele din partea investitorilor au fost prea mici.

Ultimele Stiri
abonare newsletter