Economie

Amenzi de 15.000 de lei pentru vânzătorii de pepeni

<p />Primăria municipiului Cluj-Napoca a încheiat anul acesta 15 procese verbale de constatare a contravenţiei pentru comercializarea de pepeni, valoare totală a amenzilor aplicate fiind de 15.000 de lei.

Totodată, reprezentanţii municipalităţii au anunţat că au fost confiscare 250 kg de pepeni verzi, 70 kg de  pepeni galbeni, 35 kg de ardei, 40 kg de roşii, 20 kg de vinete şi 12 kg de castraveţi. Printre neregulile constate se numără: comercializarea în alte locuri decât cele autorizate, ocuparea unor suprafeţe mai mari decât cea aprobată, lipsa verificărilor metrologice la cântare, desfăşurarea activităţii de alte persoane decât cele menţionate în certificatul de producător sau lipsa verificărilor metrologice la cântare. De asemenea, s-au mai găsit comercianţi care vindeau alte produse agricole de sezon decât cele aprobate pe aceste amplasamente (roşii, ardei, castraveţi, vinete). Sancţiunile au fost aplicate în conformitate cu Legea 12/1990 şi HCL 150/2009.

Anul acesta, în municipiul Cluj-Napoca au fost aprobate 26 de amplasamente pentru comercializarea de pepeni pe domeniul public şi 26 de amplasamente pe terenuri private. Poliţiştii locali vor monitoriza în continuare  toate amplasamentele şi vor aplica sancţiuni în situaţiile în care constată nerespectarea prevederilor legale.

abonare newsletter